Concert din muzică de Bach

Apreciată de majoritatea criticilor literari, ce o considerau a fi creatoarea romanului citadin modern, Hortensia Papadat-Bengescu (n.8 dec.1876-d.5 mar.1955)a fost o prozatoare, nuvelistă, romancieră, reprezentând, fără îndoială, o personalitate unică în literatura română, având o influență de necontestat asupra literaturii române anterioare. A debutat la patruzeci și doi de ani cu volumul „Ape adânci’’; la îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proză obiectivă (așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini)).

Concert din muzică de Bach este un text epic, întrucât ni se prezintă istoria unei familii ce aparține unei burghezii moderne, pentru care principalul scop existențial este parvenirea socială. De asemenea, opera se incadrează în specia roman, deoarece ni se prezintă o acțiune complexa, cu multe personaje.

O inovație foarte importantă introdusă de Hortensia Papadat-Bengescu, în proza românească este personajul-reflector.Acestui tip de personaj i se cedează doar perspectiva narativă, nu și vocea.

Autoarea reușește în acest roman de analiză psihologică să preia tehnici narative care conferă originalitatea epicii, (tehnici ce permit construirea psihologică a personajelor), precum: retrospectiva, obsesia, intercalarea planurilor narative, monolog interior.

Titlul definește intriga romanului, esența snobismului prin care se definesc personajele, evenimentul muzical fiind un prilej de a participa la o manifestare mondenă cu circuit închis.

Tema romanului argumentează formula estetică modernă, prin metoda observației și a introspecției psihologice până în cele mai obscure zone ale conștiinței și ale sufletului; o viziune grotescă asupra lumii și o criticare incisivă a snobismului(ca efect al parvenitismului), o boala a societății mondene din mediul citadin.

Motivul adulterului și motivul minciunii sunt principalele motive ce definesc opera bengesciană; într-o societate condusă de bani și de principii false, personajele vor primi ceea ce merită.

Perspectiva narativă este realistă și definește punctul de vedere al naratorului omniscient si omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a. Atitudinea naratorului, reieșită din relația sa cu personajele, prezintă focalizarea zero, întărind caracterul obiectiv al romanului. Narațiunea este construită prin modalități moderne, astfel vocea naratorului alternează cu cea a personajelor reflector, Mini și Nory, care au rolul de martor in acțiune, aflându-se într-o poziție periferică.

Acțiunea romanului este organizată pe trei planuri narative urmărind evoluția a trei cupluri: soții Rim, soții Drăgănescu și prințul Maxențiu cu Ada Razu. În fiecare dintre cupluri, surprinzător, intervine un al treilea personaj. Astfel, se formează trei triunghiuri conjugale: triunghiul Lina Rim-doctorul Rim-Sia, triunghiul Elena Drăgănescu-George Drăgănescu-Marcian și triunghiul Ada Razu-Maxențiu-Lică. Aceste triunghiuri s-au format datorită căsătoriilor realizate din motive superficiale, spre exemplu, Ada Razu, deși avea o avere destul de mare de pe urma afacerilor cu făina, se căsătorește cu prințul Maxențiu pentru a avea un statut nobil, iar prințul se căsătorește cu ,,făinăreasa’’ deoarece situația lui financiară era tot mai precară. Acestora li se alătura două personaje reflector, Mini și Nory, două doamne din înalta societate, care au rolul de a transmite noutățile celorlalte personaje.

Primul plan urmărește mariajul Linei Rim cu domnul Rim. Lina era medic ginecolog, iar soțul ei era doctor profesor universitar. Suferind de gută doctorul Rim, Lina o aduce pe Sia, o tânără infirmieră nepricepută, lipsită de inteligentă și urâtă. Tânăra era fiica Linei cu Lică, dar acest lucru era secretul lor, fiind recunoscut doar Lică precum părinte. După o vreme in care Lică se detașează de fiica sa complet, tânăra îl amenință că va începe o relație cu doctorul Rim. Așa că Sia acceptă avansurile bătrânului. Atunci când Lina afla de aventura soțului și a fiicei ei, ea dezvăluie ca este mama Siei, iar, într-un moment de presiune, o dă pe Sia afară din casă. Tânăra se muta la gemenii Hallipa, unde este abuzată de cei doi. În urma unui avort improvizat, ea face o infecție, apoi moare deoarece Lina a refuzat să o îngrijească.

Al doilea grup a cărui evoluție este urmărită in roman este cel format din Elena Drăganescu și George Drăgănescu. Fiind o persoană cunoscută in rândul burgheziei ca o mare iubitoare de muzică clasică, Elena organizează un mare concert, la care vor lua parte doar invitați selecți. Ea este mereu ocupată cu pregătirea concertului și redactarea listei de invitați. Evenimentul monden se împiedică de tot felul de amănunte organizatorice, fiind amânat de mai multe ori. La concert este invitat celebrul violonist, Marcian, care devine amantul Elenei și care va dirija concertul din muzica de Bach.

Cel de-al treilea plan urmărește destinul Adei Razu și al prințului Maxențiu. Ada îl întâlnește pe Lică și începe să se simtă atrasă de el. Cei doi devin amanți, dar Ada este îngrijorată cu privire la imaginea ei lângă un bărbat inferior. Astfel, ea încearcă să îl introducă în societatea burgheză pe Lică care, deși ezită, acceptă oferta Adei. Ada încearcă să obțină invitații la marele concert organizat de Elena, pentru că acest eveniment reprezenta o garanție a importanței sociale. Femeia obține invitație la concert cu ajutorul lui Marcian, vărul prințului. Maxențiu, prințul tuberculos, ajunge la un moment dat să fie copleșit de toate evenimentele mondene la care îl lua Ada pentru a arăta celorlalți statutul lor nobil. Starea prințului era tot mai gravă, astfel el este internat la sanatoriul Leysins, unde moare. Moartea acestuia o eliberează pe Ada, planul ei având succes in relația sa cu Lică și în rândul burgheziei. Lică îi ia locul prințului, fiind de acum capul casei.

Romanul se încheie cu înmormântarea Siei, care nu primește atenția cuvenită nici după moarte, deoarece toți se gândeau la următoarea zi, când avea să aibă loc marele concert din muzica de Bach. Sfârșitul înmormântării încheie temporar toate cele trei povești.

Personajele care participă la acțiune sunt numeroase și amplu caracterizate.

Lică Trubadurul, fost plutonier și mai apoi „haiduc al orașului’’, este unul dintre personajele principale al romanului „Concert din muzică de Bach’’, reprezentând tipul parvenitului. Caracterizarea lui Lică se face atât în mod direct, prin descrierile autorului sau ale altor personaje, cât și în mod indirect, prin comportamentul său, faptele sale și relația sa cu alte personaje.

Portretul fizic este creionat de narator, care ni-l prezintă pe actant ca având un aspect fizic plăcut. Aflam astfel că Trubadurul este un om „subțirel, de talie mijlocie”, „cu ochii vioi de veveriță”, „părul negru din care se lasă o buclă mare pe frunte” „cu o mustață mică, neagră pe un botișor simpatic, fluierând mereu între dinții albi, tari”. Lică duce un stil de viață nomad, lipsit de griji și bazat pe caritatea amantelor sale sau a micilor afaceri necinstite, fiind catalogat de către ceilalți membrii ai familiei drept „oaia neagră”. El e „spălat, pomădat si spilcuit”, datorită interesului de a fi mereu prezentabil. Naratorul îl mai descrie ca fiind mereu vesel, dar in același timp puțin ‚,cam crud”, trecut prin viață. Deși vocea naratorului este cea predominată, Lică mai este caracterizat in mod direct și prin prisma altor personaje, astfel, prin ochii Adei Razu, el este văzut un om atrăgător, ,,cu siluetă zveltă” și misterios, iar Lina spune despre el că e acel băiat bun si drăguț. În roman nu toate personajele au această impresie bună, pentru Maxențiu fiind o ,,haimana de uliță” și pentru doctorul Rim, ,,o lichea simpatică”, despre care nu putea ști ,,daca într-o zi nu va fura”.

Din caracterizarea indirectă, ne putem da seama ca Lică nu are limite in privința femeilor, având o aventură în tinerețe cu verișoara lui, Lina, în urma acestei aventuri se născuse Sia. Felul său de a fi, relaxat și sociabil, îl face plăcut în orice mediu ajunge, reușind cu ușurință să se facă acceptat de cei cu care interacționează. Astfel la începutul relației cu Ada, Trubadurul se sfiește sa accepte propunerile femeii, dar, până la urmă, ,,îi face pe plac” amantei sale și acceptă, devenind atras de acest joc al transformării (,,Trecuse pragul despărțirilor al celor doua medii sociale și prinsese gust să rămână dincoace, unde îl condusese destinul lui de parvenitism”). Această ambiție a parvenirii este controlată de Ada, mahalagioaică și ea prin origine, ajungând un membru al lumii mondene printr-un mod necinstit. Lică devine, dintr-un vagabond ,,cu mâinile mereu in buzunare”, un „gentleman în haine negre”, căruia i se propune un post de deputat in provincie. Această transformare a lui Lică se produce pe toate planurile, de la ținuta vestimentară la zona psihologică, de la conduită la mentalitate.

Relația Trubadurului cu fiica sa, Sia, este un alt mijloc de caracterizare indirectă. Atunci când Lina îi părăsește, Lică face față situației fără Lina alături, purtând-o pe fetiță cu el peste tot și folosind-o precum un bilet spre o simpatie și mai mare a doamnelor. Când Sia devine o tânără de nouăsprezece ani, tatăl ei încearcă să se îndepărteze ușor de ea. Fiind „ursuză”, „greoaie” și „urâtă”, cu o fire primitivă, nu putea să își găsească un loc de munca stabil, astfel Lică o lasă la soții Rim, unde Lina îi oferă un loc de muncă, in ciuda neîndemânării fetei, pentru că e mama ei. După ce a lăsat-o la verișoara sa, el începe să o ignore total pe Sia, fiind nepăsător față de comportamentul necuviincios al fiicei sale. Nici în momentele cele mai grele ale Siei, Lică nu este aproape de ea, iar sfârșitul ei tragic nu îl afectează foarte tare. Astfel, bărbatul dă dovadă de un caracter imoral față de propria lui fiică. În timpul înmormântării Siei, Lică, stând undeva retras, își arată durerea pe chipul întunecat si dur. El este observat și apreciat, fără a-l cunoaște, de Nory („un domn bine” , „un strain”), socotindu-l, împreună cu Mini, „un artist de filme”.

Deși comportamentul Trubadurului este adesea greșit, naratorul îl prezintă cu o ironie inteligentă: „Lică nu avea principii, avea gusturi.”

Modurile de expunere au un rol important, în roman, fiind prezente narațiunea, descrierea și dialogul. Narațiunea prezintă evenimentele în ordine cronologica, într-un anumit timp și spațiu. Descrierea are rolul de a arăta evoluția personajelor și de a seta coordonatele spațio-temporale. De asemenea, aceasta ajută și la caracterizarea directă a personajelor, alături de dialog, care contribuie la caracterizarea indirectă a acestora.

În concluzie, „Concert din muzica de Bach” rămâne un roman modern, psihologic, de referință pentru literatura românească, iar temele abordate de autoare, precum parvenitismul, snobismul burgheziei și obscuritatea psihicului uman, reflectă o realitate a vremii.

Echipa de investigație: GEORGIANA SÂRBU, MIRIAM MĂRAN, RAUL KRAUS