Fata cu palton albastru

Monica Hesse este o autoare și o jurnalistă americană. Pe lângă bestsellerul internațional „Fata cu palton albastru”, a mai publicat romanul ,,American Fire”, o poveste stranie inspirată dintr‑un caz real, despre un cuplu de piromani. Hesse lucrează pentru Washington Post, unde a acoperit subiecte ca nunți regale, campanii politice, spectacole cu câini, cine oficiale la Casa Albă și diverse alte evenimente care au fost un soi de amestec al celor de mai sus. A câștigat un premiu pentru jurnalism narativ oferit de ,,Society for Feature Journalism” și a fost finalistă a Premiilor

Livingston și James Beard. Autoarea locuiește în Maryland alături de soțul ei și de câinele lor extrem de inteligent.

Romanul a fost publicat în anul 2016 și asta face ca aprecierile critice să apară pe site-uri internaționale. Cele mai relevante sunt „The Guardian” și „The Washington Post”.

Primul descrie romanul ca fiind „o carte minunat scrisă pe care n-o s-o uiți prea ușor. Documentarea din puncte de vedere istoric este exemplară. Personajul feminin este rezervat si orbit de durerea războiului la început și se transformă într-o eroină care-și pune propria viață în pericol pentru a salva o fată pe care nici măcar nu o cunoștea.”

„The Washington Post” observă pasiunea autoarei pentru istorie și vede romanul ca fiind „palpitant și inteligent. Contextul istoric este redat cum numai un expert putea să o facă.”

Romanul aparține genului epic, deoarece gândurile, ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Naratorul este unul subiectiv, narațiunea fiind făcută la persoana I, sunt observabile și reperele spațio-temporale.

Opera aparține speciei literare roman, datorită întinderii sale, o acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri narative și personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată.

„Fata cu palton albastru” este un roman realist, deoarece prezintă caractere veridice, realitatea contemporană scriitorului, sunt prezente teme realiste precum averea si condiția omului. Personajele sunt tipice și complexe, iar stilul realist este simplu, fără ornamentație stilistică .

Este un roman psihologic, deoarece accentul cade asupra analizei stărilor sufletești ale personajelor. În romanul psihologic se acordă importanță trăirilor interioare și transformarea personajelor pe parcursul textului. Dublarea conflictului exterior de unul interior și schimbarea interioară a individului se datorează mediului impropriu .

Este roman istoric care pendulează între ficțiune și document. Este o ficțiune, dar cu anumite momente( date, evenimente, locuri ) identificabile și în alte scrieri de specialitate, în special cronici istorice, iar personajele pot fi reale sau fictive. Opera evocă epoca istorică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cititorul fiind informat despre un eveniment trecut, iar limbajul personajelor este cel al epocii descrise.

„Fata cu palton albastru” este roman de formare, deoarece Hanneke se dezvoltă sub influența experienței directe . Tema maturizării este comună în literatura universală . Acest roman are ca temă traseul evolutiv al protagonistei până ajunge la idealul omului realist si cultivat ( se înscrie într-un grup al tinerilor NSB-iști pentru a o găsi pe evreică) . Fata descoperă un anumit domeniu prin care își face debutul ( lucrează la o firmă de pompe funebre și în paralel, face livrări cu produse de pe piața neagră). Astfel, află evenimentele majore ale vieții.

Romanul abordează tehnici narative moderne, cum ar fi introspecția psihologică și narațiunea la persoana I este utilizată pentru ca cititorul să vadă prin ochii protagonistei chiar cel mai mic detaliu istoric, transpunându-se astfel în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Titlul prezintă un detaliu semnificativ și distinctiv pe care doamna Janssen i l-a dat lui Hanneke cu privire la fata dispărută pe care protagonista trebuia să o caute. Culoarea pală a cerului ce era imprimată pe paltonul evreicei va fi găsită de niște tineri în fotografii făcute pe ascuns. Aceste imagini îi vor conduce pe micii detectivi la persoana disparută. Titlul invocă misterul și dorința cititorului de a afla ce se ascunde în spatele acestei culori.

Tema principală a romanului este maturizarea protagonistei Hanneke. Dintr-o fată care se temea de fiecare soldat întâlnit în timpul livrărilor de produse de pe piața neagră și căreia îi tremura vocea atunci când flirta cu câte-un soldat, ea se transformă într-o domnișoară descurcăreață, curajoasă, care ia decizii bine-gândite. Ea face parte dintr-un grup de tineri care o ajută cu diferite „contacte” și ajunge într-un final la evreică și află povestea din spatele paltonului albastru.

Romanul este scris sub forma unui jurnal, naratorul fiind unul subiectiv. Cititorul poate observa lumea războiului prin ochii tinerei protagoniste.

Limbajul utilizat este simplu, cuvintele sunt folosite doar cu sens denotativ „Afară e înnorat și mohorât, iarnă de Amsterdam, în timp ce merg eu cu bicicleta pe străzile înguste și aleatorii”.

Naratoarea utilizează un registru colocvial pentru a aduce cititorul mai aproape de mediul său, folosind cuvinte din olandeză ca „opklapbed” ce reprezenta ,,un pat micuț care arată ca un corp de bibliotecă” și „stroopwafel”- mâncarea preferată a protagonistei( „cele două vafe se înmoaie la abur și siropul zaharisit dinăuntru se prelinge pe margini”).

Cel de-al doilea registru utilizat este cel standard ,,Mă opresc fiindcă soldatul ar putea fi un contact util, fiindcă ar putea să-mi facă rost de lucruri pe care nu le mai putem obține”.

Ultimul registru întâlnit în roman este argoul tinerilor cu care se întâlnea Hanneke, din Rezistență, care la fiecare întâlnire stabileau o acoperire pentru a nu fi prinși de soldați ,,nu le putem spune oamenilor cu ce ne îndeletnicim de fapt, așa că de fiecare dată născocim o sărbătoare”.

Momentele subiectului

Expozițiunea: Acțiunea acestui roman începe în ianuarie 1943, într-o zi de marți, în orașul Amsterda, un oraș cu olandezi și evrei, condus de către germani. Hanneke era o fată olandeză de 18 ani care își întreținea părinții, deoarece ea era singura angajată din familie. Tatăl ei era paralizat, iar mama sa preda lecții de pian, dar după Primul Razboi Mondial germanii au interzis muzica . Hanneke lucrează la firma de pompe funebre a domnului Kreuk . Domnul Kreuk este și un vânzător pe piața neagră. Hanneke este livratoare de lucruri obținute de pe piata neagră. Aceasta face livrările pe o bicicletă învechită.

Alimentele și obiectele pe care Hanneke trebuie să le livreze sunt obținute prin cartelele oamenilor morți, deoarece fiecare cetățean avea dreptul să cumpere un anumit număr de alimente sau obiecte prin acele cartele .

Ziua de marți începe cu Hanneke, care se întâlnește cu doi soldați germani. Hanneke este nevoită să flirteze cu aceștia, deoarece în coșul bicicletei avea produse de pe piața neagră. Aceasta era singura modalitate prin care ea putea să-și salveze viața și să facă livrările in siguranță.

Intriga romanului: “Fata cu palton albastru” începe în acea zi de marți, când Hanneke îi livrează o comandă doamnei Janssen . Femeia o invită pe Hanneke în casă, apoi o servește cu prăjituri și cafea . Doamna Janssen o roagă pe Hanneke să găsească o fată evreică, pe Mirjam Roodveldt, ai cărei părinți si frați au fost omorâți împreună cu soțul doamnei Janssen. Hanneke nu i-a putut da un răspuns doamnei Janssen, deoarece ea era pregătită să găsească alimente și obiecte, nu persoane .

Desfășurarea acțiunii: Hanneke hotărăște să accepte propunerea doamnei Janssen de a găsi o fată evreică, care era îmbrăcată cu un palton de culoarea cerului. Pe urmă, Hanneke se grăbește să ajungă acasă, deoarece era ora prânzului, iar mama acesteia o aștepta .

După ce termină de mâncat, Hanneke se duce la muncă, la magazinul domnului Kreuk. Domnul Kreuk îi spune de o comandă pe care trebuie să o livreze. Când doamna Janssen și Hanneke se aflau în ascunzătoarea lui Mirjam, la ușă apare Christoffel, un băiat de 16 ani care a promis că o va ajuta pe doamna Janssen să vândă un opklapbed, iar banii obținuți din vânzarea piesei de mobilier erau pentru a o plăti pe Hanneke .

Hanneke pleacă de la doamna Janssen pentru a livra o comandă doamnei de Vries. După ce termină cu doamna Vries, ea merge la liceul unde învăța Mirjam. În timp ce bântuia pe holurile liceului, apare Judith, secretara liceului, care o chestionează cu privire la ceea ce face. Hanneke o minte ca vrea o poză cu Bas, băiatul de care era îndrăgostită și care murise pe frontul de luptă, dar secretara nu o crede, iar după ce iese din liceul evreiesc merge spre casă. Acasă la ea o aștepta Ollie, fratele mai mare al lui Bas, pe care Hanneke nu îl mai văzuse de la înmormântarea lui Bas.

Ollie a venit să vorbească cu ea doar pentru că a auzit de la Judith că a fost la liceul de evrei și a întrebat de Bas. Aceștia poartă o discuție despre Bas, iar la final Hanneke îi spune lui Ollie de ce s-a dus la liceul evreiesc. Aceștia se aflau în piața Het Rembrandtplein, lângă statuia pictorului în centru, când doi soldați germani s-au apropiat de ei, dar Ollie a reușit să îi păcălească spunând că el și Hannke sunt împreună și discutând despre sculptori și artă. Înainte de a pleca de la Hanneke, Ollie o invită pe aceasta să participe la un club de societate, care se va ține în următoarea zi. Ziua începe cu un pachet de țigări pe care Hanneke trebuia sa îl livreze doamnei de Vries, iar aceasta o invită pe Hanneke la o cafea. După ce termină discuția, Hanneke își da seama că trebuie să ajungă la întâlnirea de care îi spusese Ollie .

Se duce la adresa indicată de Ollie, unde acesta o aștepta la ușă. Înăuntru erau încă doi băieți: Leo, proprietarul locuinței, și William, colegul lui Ollie de cameră de la colegiu. După câteva minute sosesc Judith împreună cu Sanne. Hanneke reușește să vorbească cu Judith despre Mirjam. Judith o va ajuta pe Hanneke să se întâlnească cu verișoara ei, Mina a doua zi, deoarece o cunoștea pe Mirjam. După ce termină de vorbit, Ollie o conduce pe Hannke acasă. În drum spre casă, se întâlnesc cu cei doi soldații din piața Het Rambrandtplein, Ollie reușește să îi păcălească și de această dată, spunând că Hanneke este viitoarea lui soție și sărutând-o pe aceasta.

Hanneke se întâlnește cu Mina la teatrul Schouwburg, unde cea din urmă era voluntară, acolo erau ținuți evreii înainte de a părăsi orașul. Hanneke primește răspunsuri la întrebări, dar pe lângă acestea descoperă și un aparat de fotografiat, care era al Minei și cu care a fotografiat ascunzătorile evreilor și multe alte imagini ale Rezistenței, de care naziștii nu trebuiau să afle .

După puțin timp, va avea loc încă o întâlnire a Rezistenței la Leo acasă. Hanneke își face simțită prezența, dar Judith întârzie o lungă perioadă de timp, iar, după ce aceasta ajunge în încăpere, le povestește că ea și Mina vor trebui să se ascundă de naziști, deoarece erau evreice. Mina era deja în ascunzatoare, iar pe Judith urma să o conducă Ollie în acea seară.

Hanneke știa că Mina făcea poze și-și dă seama că dacă le-ar developa ar putea vedea cine este în interiorul teatrului. Doamna de Vries se oferă să le ajute, spunând că are un prieten care le poate developa și merge imediat la acel contact util .

Ollie sosește și el la doamna de Vries acasă. Toți o așteptau pe dânsa, iar aceasta ajunge în casă aproape de ora opririi circulației. Hanneke decide să rămână peste noapte la doamna de Vries, ca să poată analiza pozele împreună cu Ollie și Mina.

În timp ce se uitau pe poze, cei trei zăresc o figură asemănătoare cu cea a lui Mirjam, dar pe lângă aceasta, zăresc și căruciorul în care se afla aparatul de fotografiat al Minei, cu care a fotografiat ascunzătorile evreilor și multe alte locuri ale Rezistenței. Aceștia s-au gândit toată noaptea la cum ar putea salva aparatul și pe Mirjam.

În următoarea zi, Hanneke merge spre casă, sperând că părinții ei n-au observat că nu și-a petrecut noaptea acasă. Ajunsă acasă, este certată de părinții ei, deoarece fuseseră foarte îngrijorați. Hanneke se schimbă și le face pe plac părinților stând cu ei câteva ore, dar, după un timp, William apare în fața blocului lui Hanneke, fiind trimis de către Ollie, dar mama lui Hanneke nu este de acord să o lase pe Hanneke să iasă afară la William, deoarece nu îl cunoaște pe William. Hanneke îi încalcă vorbele și iese afară la William, iar împreună merg la Leo acasă unde va avea loc o întâlnire a Rezistenței.

Punctul culminat : La întâlnire sunt prezenți Leo, Sanne, William, Hanneke și Ollie. Cei cinci pun la cale un plan, dar aveau nevoie de o uniformă de soldat, pe care Hanneke a spus că le-o va aduce .

Hanneke este în drum spre casa lui Elsbeth.. Au fost ca două surori, până când Elsbeth s-a hotărât să se căsătorească cu Rolf, un soldat german. Hanneke îi ura pe soldații germani, deoarece în război l-au omorât pe Bas, marea ei dragoste. Ajunsă la casa lui Elsbeth, iși amintește unde era cheia de rezervă și intră in casă. Hanneke își aduce aminte de toate lucrurile frumoase pe care le-a făcut cu prietena ei în această casă. Se duce să caute în dormitorul de sus, caută în dulap și nu găsește nicio uniformă de-a lui Rolf, se duce la baie unde găsește uniforma în coșul de rufe, dar dintr-o dată Elsbeth și Rolf se întorc acasă pentru că au uitat un tort, Elsbeth dorește să își ia un pulover galben, despre care credea ca e în baie, dar s-a oprit înainte să intre și să o descopere pe Hannke pentru că puloverul era în cameră. Hanneke observă cât de fericită o face Rolf pe Elsbeth și își dă seama că l-a judecat greșit pe Rolf. Ia uniformă și pleacă la doamna de Vries acasă. După oprirea circulației, care se făcea la ora 8, Hanneke și Ollie erau pe poziție, William era pregătit și el.

Începe razia, toți mergeau încolonați, doi soldați îi păzeau, deodată apare Ollie îmbrăcat în uniformă cu un ordin fals, iar, cât cei doi soldați se uitau peste ordin, Hanneke s-a strecurat printre rândurile de evrei, strigând la fiecare rând numele lui Mirjam Roodveldt, cu speranța că o va găsi, în cele din urmă soldații auzind gălăgie i-au amenințat pe evrei că îi vor omorî, Hanneke o găsește pe Mirjam, această nu vrea să vină cu Hanneke, fuge din rând și este împușcată de către un soldat, dar aparatul de fotografiat al Minei din cărucior a fost recuperat. În momentul în care Hanneke a văzut-o împușcată pe Mirjam, lacrimile au început să-i curgă pe obraji, deoarece Hanneke se simțea vinovată de moartea lui Bas și, dacă o salva pe Mirjam, credea că se va simți mai bine. Ollie o duce pe Hanneke acasă la William și se întoarce după William, promițăndu-i lui Hanneke că va lua trupul lui Mirjam și îl va duce la magazinul domnului Kreuk.

De dimineață, Hanneke se trezește, merge acasă, apoi la magazinul domnului Kreuk, unde o îmbracă pe Mirjam și observă că avea un semn din naștere pe bărbie, o pregătește pentru înmormântarea de a doua zi .

La înmormântare participă Hanneke, Ollie, Willia, doamna Janssen, Christoffel, domnul Kreuk și doi gropari. După înmormântare, domnul Kreuk îi dă câteva zile libere lui Hanneke, iar ea împreună cu Ollie și William aleg să se plimbe cu bicicletele. Hanneke cade de pe bicicleta și se julește la genunchi, atunci și-a dat seama că fata pe care a înmormântat-o nu era Mirjam, deoarece Mirjam avea o cicatrice pe unul dintre genunchi și nu avea niciun semn din naștere pe bărbie .

În deznodământ, Hanneke află întreaga poveste de la Christoffel: cea care a murit era Amalia, cea mai bună prietenă a lui Mirjam. Acestea s-au certat într-o seară, Amalia spunându-le germanilor unde sunt evreii, apoi a regretat, s-a întâlnit cu Mirjam, au făcut schimb de acte și haine, Amalia era din oraș, astfel putea să meargă la poliție să scoată alte acte,dar germanii au găsit-o înainte de a ajunge acolo. Amalia a trimis-o pe Mirjam cu trenul spre Kijkduin, la o mătușă.

Hanneke pornește cu trenul la Kijkduin, ajunge în centrul orașului, îndrumată de un tânăr, apoi tânărul îi arată clădirea pe care Hanneke o căuta . Intră în clădire, ia o cameră ca să rămână peste noapte, iar proprietara o strigă pe Amalia, nepoata ei, să o ajute pe Hanneke, dar Amalia era de fapt adevărata Mirjam, pe care Hanneke era plătită să o găsească.

Pe holul hotelului, Hanneke îi spune lui Mirjam tot ceea ce știa despre ea și ce s-a întâmplat cu Amalia. Amândouă cred că e mai bine ca Mirjiam să rămână acolo drept Amalia, iar Hanneke se întoarce acasă.

Caracterizarea personajelor

Hanneke este personajul principal al romanului „Fata cu palton albastru”. Ea este caracterizată atât în mod direct, cât și indirect, fiindu-i conturat portretul moral și cel fizic.

Este caracterizată direct de celelalte personaje și îi sunt redate trăsăturile fizice prin intermediul acestora. Judith, secretara școlii evreiești, o descrie ca fiind „tipul de fată pe care Hitler visează s-o pună pe afișele lui ariene”, deoarece ea a văzut „o fată înaltă, de vreo optsprezece ani, cu părul de culoarea mierii și ochii verzi, tăioși.”

De-a lungul romanului, protagonista se maturizează din punct de vedere moral și ne putem da seama de asta prin faptele, vorbele, gândurile și atitudinile lui Hanneke. La început era o fire temătoare, care se ferea la fiecare apariție a soldaților și știa că poate scăpa de naziști doar prin flirt („Chicotesc și-mi plec genele, ca să nu-și dea seama cât de mult am exersat replica asta.”).

Apoi, ea se transformă într-o fată care e gata să facă orice pentru a salva o persoană pe care nici nu o cunoaște. Dă dovadă de mult curaj și spontaneitate. Nu se mai ferește de soldați și, atunci când știe de prezența lor, face gesturi îndrăznețe ( îl sărută pe Ollie la Het Rembrandtplein).

În concluzie, avem multe de învățat de la protagonista Hanneke a romanului și anume că, indiferent de gravitata situației în care ne aflăm, noi trebuie să-i ajutăm și pe ceilalți, nu să ne gândim doar la propria situație.

Doamna Janssen este personajul secundar al romanului „Fata cu palton albastru”, scris de către Monica Hesse. Personajele acestui roman nu sunt numeroase, iar un loc foarte important îl ocupă doamna Janssen, fără de care acțiunea acestui roman nu ar fi existat.

Doamna Janssen este caracterizată direct de către personaje, iar faptele, gesturile, vorbele și relațiile cu alte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.

Încă de la începutul romanului, doamna Jannsen este caracterizată direct de care personajul principal al romanului, Hanneke. Doamna Janssen era o bătrână singură, care avea 3 fii și un soț, doi dintre ei au plecat în alte țării, iar mezinul a murit pe frontul de luptă, soțul doamnei Jannsen a fost omorât de către germanii când a încercat să salveze o familie de evrei, dintre care a supraviețuit doar Mirjam, o fata de 16 ani. Femeia este descrisă de către Hanneke astfel „se mișca încet; acum umblă cu un baston si rar mai iese din casă”.

Portretul moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele si felul său de a vorbi sunt dovada unui model, doamna Janssen o servește pe Hannke cu cafea si prăjiturile preferate ale fiului său mort. Trăsăturile sale de caracter sunt completate de atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje. Doamna Jannsen era o bătrână văduvă și singură, care s-a atașat de Mirjam, acea fată evreică, pe care o ascundea, la ea în casă, de germani, iar, când Mirjam a dispărut, doamna Janssen și-a vândut din mobila ei personală ca să o plătească pe Hanneke să o găsească pe Mirjam.

În concluzie, doamna Janssen reprezintă un model demn de urmat, conștientă de realitatea dură în care trăiește, care a făcut tot ce i-a stat in putință pentru a salva o persoană de care s-a atașat.

Relația dintre Hanneke și doamna Janssen este una de vânzător-cumpărător la început. Doamna Janssen cumpără lucruri de pe piața neagră, lucruri care îi sunt livrate de către Hanneke. Într-o zi, doamna Janssen îi cere lui Hanneke să găsească o fată evreică care a dispărut. Hanneke a înțeles că doamna Janssen se simțea singură si ca dupa moatea soțului si fiului acesteia, doamna Janssen o mai avea doar pe acea fată evreică

De la o simplă relație de la vânzător-cumpărător, Hanneke și doamna Janssen au ajuns apropiate. În acele momente, Hanneke a înțeles faptul că doamnei Janssen nu îi era ușor singură și mergea des la doamna Janssen pentru a-i povesti cum merg lucraurile pentru găsirea fetei, iar, în ziua când fata a murit, Hanneke s-a îndreptat cu dezamăgire spre ușa doamnei Janssen, pentru a-i da această veste tristă. Atunci Hanneke a hotărât că banii pe care i-a primit pentru găsirea fetei îi va folosi să achite cheltuielile de înmormântare. Lui Hanneke îi era milă de doamna Janssen, deoarece acea fată era singura cunoștință pe care o mai avea

Modurile de expunere sunt modalități folosite de scriitori, în operele literare, pentru a face cunoscute cititorilor fapte, întâmplări, situații, fenomene și personaje. În romanul „Fata cu palton albastru” sunt prezente toate modurile de expunere: narațiunea, dialogul, monologul și descrierea.

Narațiunea este un mod de expunere specific genului epic, prin care se relatează o întâmplare într-o ordine cronologica, unde exista un narator, o acțiune și personaje, ceea ce se observa și în romanul prezentat: „Continui să merg spre ieșire, iar femeia nu ia nicio măsură. Însă îi simt ochii pe mine, urmărindu-mă cum ies pe ușile clădirii care-mi amintește prea mult de chestiuni care dor.”

Dialogul este modul de expunere ce se realizează prin schimbul de replici dintre două sau mai multe personaje „-Care- următorul pas? Întreabă doamna Janssen. O să vorbești cu prietenii tăi despre asta?

-Prietenii mei?

-Cei care te vor ajuta ? Care cunosc lucruri din astea?”

Monologul este un tip special de dialog, în care un singur personaj vorbește iar restul asculta; prin monologul interior, personajul își exprima propriile sentimente: „Încep să înțeleg de ce doamna Janssen mi s-a adresat mie. Pentru că habar n-are cum merge treaba cu activitățile ilegale. Rezistența, piața neagră- ea crede că facem toți parte din aceeași rețea, împărtășindu-ne informații, complotând împotriva nemților.”

Descrierea este modul de expunere cu ajutorul căruia se prezintă peisaje și sentimente prin intermediul imaginilor artistice, dincolo de care autorul își exprima propriile sentimente: „Zâmbetul i se șterge și mâna îi alunecă la pandantivul atârnat chiar sub guler. Medalionul de aur, în formă de inimă probabil conține fotografia unei fete rumene în obraji, care, acolo în Berlin, i-a promis că-i va rămâne fidelă.”

În concluzie, romanul „Fata cu palton albastru” se încadează în curentul literar realism, deoarece regăsim toponime reale, care au rolul de a accentua caracterul autentic al acțiunii, descrierile sunt amănunțite și anticipează destinul personajelor. Pe lângă aceste trăsături, putem observa caracterul veridic al întâmplărilor care par desprinse din realitatea cotidiană și caracterizarea personajului realist în strânsă legătură cu mediul în care acționează.

„Fata cu palton albastru” se aseamănă foarte mult cu romanul „Hoțul de cărți”, deoarece ambele prezintă perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, în două țări naziste, în care tinerii protagoniști își fac viața mai interesantă încălcând regulile sistemului.

„Fata cu palton albastru” întruchipează cruda realitate a războiului. Acest roman se aseamănă tematic și cu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu. În aceste două romane se vorbește despre război și despre maturizarea sau întărirea personajului principal.

Cartea trage un semnal de alarmă asupra comportamentului tinerilor, indiferent de perioada în care se găsesc. Romanul le transmite tinerilor că pot fi un exemplu pozitiv pentru cei din jurul lor, pot fi binevoitori față de cei pe care nu-i cunosc, iar, dacă pornesc pe acest drum al voluntariatului, ușile nu vor înceta să se deschidă în fața lor.

Echipa de investigație: SIMONA SPUNEI, LARISA CRISTESCU, OZANA MIULESCU, SEBASTIAN BĂLAN