Maitreyi

Mircea Eliade, născut în București, este autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice, traduse în 18 limbi și, aproximativ, a 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele. De asemenea, Mircea Eliade a fost membru post-modern al Academiei Române, din 1990.

Opera „Maitreyi” apare în 1933 și se încadrează în genul epic, unde autorul își exprimă indirect gândurile, trăirile, prin intermediul personajelor și al acțiunii. Ca specie literară, „Maitreyi” este un roman, căci prezintă o acțiune complicată (relația lui Allan cu Maitreyi), la care participă numeroase personaje, amplu caracterizate.

Romanul este considerat unul al experienței, deoarece evenimentele expuse în operă își găsesc originea în experiența de viață a autorului. Mircea Eliade a locuit în India pe perioada când a fost student la facultatea din Calcutta și a fost acceptat în casa lui Dasgupta, al doilea om de cultură al Indiei. Pe langă acest tip de roman, opera este și un roman modern, subiectiv, de analiză psihologică, un roman al autenticității și un roman exotic.

Ionel Jianu, critic literar, afirmă că „Maitreyi e povestea unei iubiri. E o operă de o intensitate extraordinară, un tumult de viață, cu frământări adânci, tulburătoare în neliniștea ei, prin avântul cu care este scrisă, prin înfiorarea evocărilor.”

Titlul romanului reprezintă numele unuia dintre personajele principale, fiica inginerului Narendra Sen, de care Allan, un tânăr englez venit în India să studieze, se îndrăgostește.

Tema operei este iubirea imposibilă dintre Allan și Maitreyi, două personaje care aparțin unor lumi diferite. Povestea lor de dragoste, în decor exotic, amintește și de alte cupluri renumite, din literatura universală, precum Romeo și Julieta, Dante și Beatrice.

Motto-ul romanului – „Îţi mai aminteşti de mine, Maitreyi? Şi dacă da, ai putut să mă ierţi?”- reprezintă aceeaşi incertitudine a eroului în faţa misterului acestei iubiri, dar este şi sugestia încercării unei analize lucide.

Naratorul este unul subiectiv, implicat afectiv în cele relatate, prezintă acțiunea la persoana I, acestea fiind elemente specifice modernismului. Astfel, în acest roman avem de a face cu viziunea „îmbreună cu” (unde naratorul știe tot atât cât știe și personajul), deoarece naratorul este și personaj. Tot ca element modernist apare unicitatea perspectivei, căci tema abordată este văzută numai din prisma naratorului implicat în acțiune.

Acţiunea

Allan este un tânăr inginer care, atras de exotismul Indiei, dar și dornic de a-și face o carieră, se angajează în Callcuta, la o societate de canalizare a deltei. Mai întâi desenator tehnic, apoi însărcinat să supravegheze lucrările la Tambuk și la Assam, în jungla, se îmbolnăvește de malarie și este spitalizat. Inginerul hindus Naredra Sen, cu studii strălucite la Edinburgh, îl invită pe Allan să locuiască în casa lui, în timpul convalescenței. Pe lângă ajutorul pe care i l-ar da tânărului englez faptul de a locui într-o familie, Narendra Sen intenționează să îl adopte ca fiu pe Allan, iar apoi să se mute cu toată familia în Anglia, pentru că în India începuse revoluția. Dar Allan află mult mai târziu de la Maitreyi adevăratele intenții ale inginerului, după ce crezuse la început că Sen voia să-l însoare cu fiica lui.

Când o vede pe fată pentru întâia oara, în timp ce alegea cărți pentru vacanța de Crăciun împreună cu tatăl ei, mult înainte de a se muta în casa inginerului hindus, Allan nu este impresionat de Maitreyi, ba dimpotrivă, adolescenta bengaleza i se pare chiar urâtă. Această primă impresie a englezului se modifică într-o oarecare măsură în momentul în care merge împreună cu un prieten ziarist francez, Lucien Metz, care scria o carte despre India, la o cină în casa familiei Sen. Și când Maitreyi vine să îl viziteze la spital împreună cu tatăl ei, Allan se simte tulburat în prezența fetei, deși nu-și explică motivul acestei reacții.

Când se mută în casa lui Sen, Allan receptează realitatea ca un european și crede în complotul familiei Sen, care pare să îi încurajează apropiera de Maitreyi. În primele luni nu se gândește la dragoste, dar se simte atras de misterul fetei. Treptat, tânărul englez este fascinat de viața familiei bengaleze, dar și de complexitatea sufletului Maitreyiei, adolescenta senzuală și inocentă în același timp.

Allan începe să ia lecții de bengaleză de la Maitreyi, iar el o învață în schimb franceza. Cu floarea roșie pe care i-o oferă tânărului, Maitreyi declanșează involuntar jocul seducției. Seducția continuă cu jocul cărților, în biblioteca, jocul privirilor, al mâinilor, al atingerilor și al picioarelor. Misterul eroinei este infinit, iar imposibila întoarcerii pe calea lucidității și autoanalizei întreține interesul lui Allan pt ea. Diferența dintre cele două mentalități, cea orientală și cea occidentală, este pusă în evidență datorită concepției despre iubire a celor doi tineri, exponenți ai acestor mentalități.

Maitreyi îi mărturisește lui Allan că a fost mai întâi îndrăgostită de un pom cu șapte frunze, așa cum este acum și sora ei mai mică, Chabu, apoi a iubit ani în șir un tânăr care i-a dăruit o coroană de flori într-un templu, pentru ca, în cele din urmă, să se lege cu jurământ de Tagore, modelul ei spiritual și „guru” al său. În schimb, iubirile lui Allan fuseseră doar trupești, fără spiritualitate.

Deși inițial își neagă sentimentele, autoanalizăndu-se cu luciditate, Allan se lasă prins în mrejele jocurilor Maitreyiei, traversând toate etapele iubirii: începutul („eu n-o iubesc”), instalarea („mă amuz doar”), creșterea („nici o femeie nu m-a tulburat atât”), apoteoza(„suferința mea”). Allan parcurge drumul cunoașterii prin eros, având-o ca inițiatoare pe Maitreyi. El se muleaza după preferințele ei spirituale, este înițiat și convertit; e gata să-și abandoneze religia și să treacă la hinduism, crezând că așa se va putea căsători cu Maitreyi.

Personajele operei literare „Maitreyi” sunt numeroase și foarte bine caracterizate, trăsătură ce îi este specifică speciei literare roman.

Allan este unul dintre personajele principale ale acestui roman. El este un tânăr inginer venit în India pentru a se dezvolta atât pe plan profesional, cât și spiritual. Allan este caracterizat în mod direct, în special prin autocaracterizare, el fiind un personaj-narator. De asemenea, acesta este caracterizat în mod indirect prin gânduri, acțiuni, vorbe și gesturi. Trăsăturile sale sunt schimbătoare de-a lungul romanului, experiența amoroasă pe care o trăiește alături de fiica superiorului său schimbându-l. Caracteristicile sale, prezentate în mod direct, de dinaintea relației sunt redate în următorul fragment: ,,Am rămas singur și am să mor singur. Găndul acesta nu mă întrista, dimpotrivă, eram liniștit, senin, împăcat cu toată câmpia din jurul meu.’’ Tânărul și Maitreyi au început să petreacă tot mai mult timp împreună, relația dintre ei luând amploare. În tot acest timp, Allan dă dovadă de luciditate și meticulozitate, analizând fiecare gest al fetei și planificând fiecare acțiune ce va urma. La un anumit moment, spiritualitatea specifică Indiei pune stăpânire pe el, Allan dorind să-și schimbe religia pentru a se putea căsători cu Maitreyi. Această acțiune denotă, în mod indirect faptul că acesta a devenit un om total diferit față de versiunea prezentată inițial, un om care ar renunța la tot de dragul iubirii.

După despărțirea de Maitreyi, îl găsim pe Allan în pragul disperării, el fiind complet devastat (,,Gândul sinuciderii mi-a apărut deodată în toată lașitatea și ridicolul lui’’). În final, Allan este prezentat ca un om plin de incertitudini, departe de persoana iubitoare și genială din urmă cu câteva luni (,, Și dacă n-ar fi fost decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu?’’).

În relație cu Allan se află Maitreyi, o tânără bengaleză de 16 ani, fiica inginerului Narendra Sen, din Callcuta. Prin tânăra fată se expune misterul Indiei. Asemenea felului în care Allan vede gesturile și vorbele Maitreyiei, simte și întreaga experiență în țara exotică. În plus, pentru tânăr, aceasta este și femeie și copil, iar, în același timp, și zeiță și mamă, trăsături ce reies atât din caracterizare directă, cât și indirectă. Prin caracterizare directă se evidențiază trăsăturile fizice ale protagonistei. La început este văzută de Allan ca o fată urâtă, deoarece are „ochii prea mari și prea negri”, „buzele cărnoase și răsfrânte”, „sâni puternici”. Însă, după ce o cunoaște mai bine, trăsăturile ei sunt „mult mai frumoasă”, „zâmbetul timid, preliminar de panică”. Portretul moral al tinerei se realizează cu ajutorul caracterizării indirecte, prin vorbele, gesturile și atitudinea sa. La început, aceasta apare sobră, disprețuitoare și indiferentă. Este prezentată, însă, ca o fată intelectuală, deoarece este capabilă să țină conferințe în fața unui public și scrie cărți de poeme. De multe ori, Maitreyi este văzută copilăroas „Mă jucam numai”, „Nu știi să te joci”, având momente în care vrea să se joace. Prima dragoste a sa este un copac: „― Am iubit întâi un pom, din aceia pe care noi îi numim „șapte frunze”, se pregăti ea să povestească.” Tânăra găsește arborele ca pe un ocrotitor, care îi dă pace și liniște, dar, de asemenea, îi ilustrează o imagine a omului, vremelnic, trecător. Un alt personaj care o ține pe Maitreyi legată de cultura Indiei este guruul său. El este îndrumătorul fetei, petrecând mult timp împreună cu aceasta. Și pentru acesta Maitreyi dezvoltă o dragoste, de când avea treisprezece ani, pe care la început nu o înțelege, dar mai apoi realizează și îl privește cu loialitate și admirație. Totuși, relația care se leagă între ea și Allan o face să încalce toate regulile și legile culturii din care face parte, fapt ce aduce numai suferință, atât în viața tinerei, cât și a lui Allan.

Romanul „Maitreyi” cuprinde toate modurile de expunere. Narațiunea, cea care predomină, este una subiectivă și are rolul de a prezenta evenimentele în ordinea cronologică a desfășurării lor („La începutul lunii august m-am îmbolnăvit de malaria, o malaria gravă, întovărăşită de un surmenaj nervos.”). Dialogul apare cu rolul de dinamizare a acțiunii, dar și de caracterizare indirectă a personajelor („― Jack, iar ai să te turburi…”). Descrierea, prezentă, de asemenea, înfățișează peisaje și conturează portrete, precum portretul Maitreyiei („Imaginea Maitreyiei, de care mă despărţisem de mult, îmi apăru iarăşi în faţa ochilor, de astă dată mai caldă, mai umană, aproape zeflemitoare, cu zîmbetul ei fardat…”). Monologul interior este prezent, cu rolul de a scoate în evidență tulburările de conștiință ale protagonistului Allan („Am şovăit atîta în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă cînd am întîlnit-o pe Maitreyi.”).

În concluzie, opera literară „Maitreyi” de Mircea Eliade oferă o interpretare nouă a mitului iubirii imposibile, deoarece accentul nu se pune pe caracterul tragic al întâmplărilor, ci pe drama interioară a protagoniştilor, dramă cauzată de diferențele dintre lumile de care aparțin. Astfel, romanul se încadrează în modernism, căci perspectiva narativă e subiectivă, iar relația dintre Maitreyi și Allan este văzută doar din perspectiva personajului-narator și se utilizează introspecția psihologică și monologul interior, pentru a se examina evoluția personajului principal, acesta întruchipând tipul îndrăgostitului lucid și analitic.

Echipa de investigație: SARAH BRECICA, DAIANA GURGU, IONUȚ BELCIU