Acțiuni ale românilor din S.U.A în sprijinul Marii Uniri (1916-1918)

Acțiuni ale românilor din S.U.A în sprijinul Marii Uniri (1916-1918)

Ianuarie 2017

În  2016 , societatea românească a marcat un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial. Au fost evocate demersurile politicienilor, eforturile și sacrificiile armatei române, acțiunile românilor din Vechiul Regat, dar și dorința de unire manifestată în provinciile iridente.

Un aspect mai puțim mediatizat sunt acțiunile desfășurate de românii din țările aliate sau neutre în favoarea cauzei românești. Asemenea acțiuni au avut loc în Franța, Marea Britanie, Italia, S.U.A.. Am selectat în paginile următoare câteva acțiuni desfășurate de românii din S.U.A în perioada 1916-1918.

Cine erau acești români aflați la începutul sec.XX dincolo de ocean? Marea lor majoritate proveneau din teritoriile românești aflate sub dominație străină  (Transilvania, Banat și Bucovina). Emigrarea lor spre S.U.A. a început pe la 1895 și a continuat până în 1914, inregistrându-se cotele cele mai ridicate între anii 1906-1907. In ceea ce priveste numărul românilor americani este greu de precizat o cifră exactă. Dificultatea se datorează în primul rând faptului ca”mulți dintre ei aveau pașapoarte austriece sau ungare și autoritățile americane i-au trecut drept supuși austro- ungari”, dar și pentru că până la 1898, autoritățile americane nu aveau pentru români o rubrică specială; aceștia fiind trecuți la rubrica „ din alte tari”. In aceste condiții, cifrele vehiculate în epocă, diferă.

Un raport înaintat regelui Ferdinand în iulie 1920 afirma că ar fi vorba de aproximativ 140 000 de oameni, „ la care s-ar putea adăuga înca un numar de 50 000 de evrei din România”. Serban Drutzu afirma, bazându-se pe recensământul federal din 1921, că numarul românilor din S.U.A. în perioada războiului era de aproximativ 180 000 de oameni. Un deceniu mai târziu, Nicolae Iorga, care a vizitat comunitățile românești din America în 1930, estima populația românească de aici ca fiind undeva în jurul cifrei de 120 000 de oameni.

Așadar este vorba de o comunitate românească destul de numeroasă, concentrată în special în zona marilor centre industriale din Ohio, Indiana, Pennsylvania, New York etc. Pretutindeni unde existau comunitați românești au apărut organizații și societăți cu caracter cultural, au fost înființate parohii, editate ziare și reviste, s-au desfășurat acțiuni cu caracter românesc. Dintre demersurile menite a obține sprijinul S.U.A. se remarcă editarea de ziare în care, pe lângă problemele ce framântau comunitațile românești, era prezentată situația românilor din provincii și argumentată dorința lor de unire cu Romania.

Intre aceste ziare amintim :”America”( Cleveland), „Deșteptarea” și „Românul american”(Detroit), „Renașterea României”( Cincinatti), „Transilvania” (Youngstown), „Românul” (Chicago) și altele. Dincolo de măruntele neânțelegeri ce framântau comunitățile românești din S.U.A., în ceea ce privește problemele mari ale neamului, a existat un deplin consens. Situația a fost sesizată și apreciată de autoritățile de la București.”In decursul războiului atitudinea ziarelor românești din America… a fost unanimă în susținerea cauzei românești.” Eforturile românilor s-au izbit de o serie de obstacole: ziarele românești erau redactate, cu câteva excepții, în limba româna și impactul lor asupra publicului american era aproape inexistent; dezinteresul opiniei publice americane față de problema românească; intensa propagandă desfășurată de comunitățile maghiare cu scopul de a convinge oficialitățile americane să nu accepte desprinderea Transilvaniei de Ungaria; dezinteresul autorităților de la București față de propaganda în străinătate; lipsa unui reprezentant oficial al guvernului de la București pe lângă oficialitățile de la Washington etc. Incet, dar sigur , aceste obstacole au fost depășit.

La inceputul războiului Romania era aproape necunoscută în S.U.A. Iată câteva informații extrase din presa americană și unele lucrări de specialitate. România era „un colț de țară undeva în Europa sau Asia Mică, un fel de variantă a Armeniei , cu care era adeseori confundată”. In Webster`s New Ilustrated Dictionary of the English Languace,   român e totuna cu țigan, „ limba lor e limba țigănească”. Marile ziare americane „New York Times”, ”New York Tribune”, „Washington Post”, „Philadelphia Ledge” erau fie dușmănoase          (datorită simpatiei de care se bucura Austro-Ungaria în S.U.A.), fie vedeau doar că „am intrat în război și că după patru luni de luptă armata noastră a fost înfrântă”. Prin  efortul comunităților românești din America și cu sprijinul Misiunii Patriotice conduse de Vasile Stoica, atitudinea S.U.A. avea să sufere modificări semnificative. Ziariști și politicieni americani sunt tot mai mult interesați de realitățile românești; însuși președintele Wilson face cunoscut sprijinul S.U.A.  La 6 noiembrie 1918  autoritățile americane transmit guvernului României aflat în refugiu la Iași următoarea declarație:”Guvernul S.U.A. simpatizează adânc cu spiritul de unitate națională și cu aspirațiunile românilor de pretutindeni și nu va neglija să-și întrebuințeze la vremea potrivită influența sa ca justele drepturi politice și teritoriale ale neamului românesc să fie obținute și asigurate față de orice năvălire străină.”

Sprijinul românilor americani a îmbracat și alte aspecte. Astfel, atașamentul lor față de cauza românească, s-a manifestat prin participarea directă pe câmpul de luptă la operațiunile militare de pe frontul de vest, în cadrul armatei americane .După îndelungi demersuri , susținute și de membrii Legatiei Romaniei la Washington, românii americani s-au înrolat ca voluntari în armata americană (constituirea unei legiuni românești cu semne distinctive și conducere proprie nu a fost acceptată de autoritățile americane). In ziua armistițiului cu Puterile Centrale (11 noiembrie1918), numărul voluntarilor români ce luptau în armata americană se ridica la 3000-3500 de oameni,” cifră ce poate fi verificată oricând în registrele armatei americane”.

Conștienți că acțiunile lor nu vor rămâne fără ecou în rândul americanilor, românii din S.U.A. au  oferit sprjin financiar armatei române, prin intermediul Crucii Roșii Române din America. Aceste acțiuni au început imediat după intrarea României în război și au continuat  și după încheierea acțiunilor.Suma strânsă numai de la societățile românești din S.U.A. se ridică la 75 000-100 000 de dolari și „probabil o valoare egală de la persoane particulare”

Asemenea acțiuni s-au desfășurat și în alte țări aliate și neutre. Alături de acțiunile militare, de eforturile guvernului de la București , de  acțiunile românilor din provincii, aceste demersuri au netezit drumul spre  Marea Unire și au înlesnit recunoașterea sa internațională. Marea contribuție a emigrației române a constat în realizarea unirii românilor de pretutindeni, „înainte fie chiar și cu câteva ceasuri ca ea să devină o realitate politico-statală”.

Așadar, pe lângă ajutorul financiar și militar, românii din S.U.A au reușit să obțină promisiunea președintelui W. Wilson că obiectivul principal al intrării României în război, unirea Transilvaniei cu România, se va bucura de susținerea S.U.A în cadrul tratativelor de pace care au stabilit noua hartă a Europei la sfârșitul Marelui Război.

Bibliografie:

Drutzu Șerban, Românii din America, f. Ed., Chicago, 1930

Iorga Nicolae, America și românii din America, București, 1933

Pârvu Ilie, Voluntari români din America, Sibiu,1937

Stoica Vasile, În America pentru cauza românească, Buc., 1936

Prof. Bivolaru Mioara

Témoignages du patriotisme des Roumains vivant au-delà des frontières de l’Etat roumain

La contribution des  Roumains des  Etats-Unis à la réalisation de la Grande Union (1916-1918)

En  2016, la société roumaine a marqué un siècle depuis la participation de la Roumanie à la Première Guerre Mondiale, à partir de 1916. Un aspect moins médiatisé regarde les actions déroulées par les Roumains des pays alliés ou neutres en faveur de la cause roumaine. Des actions semblables eurent lieu en France, en Grande Bretagne, en Italie, aux Etats-Unis. J’en ai choisi pour cet article certaines actions déroulées par les Roumains des Etats-Unis pendant la période 1916-1918.

Qui étaient ces Roumains vivant au début du XX-e s. au-delà de l’Océan? Les plus nombreux provenaient des territoires roumains sous domination étrangère (La Transylvanie, le Banat et la Bucovine). Leur émigration vers les Etats-Unis commença à partir de 1895 et continua jusqu’en 1914, les taux les plus importants  étant enregistrés entre 1906-1907. Concernant le nombre des Roumains américains, il est difficile à préciser un chiffre exact. Les raisons de cette difficulté sont, d’un côté le fait que nombre d’entre eux avaient des passeports autrichiens ou hongrois et les autorités américaines les inscrivirent en tant que sujets austro-hongrois”, d’autre côté, jusqu’en 1898, les autorités américaines n’avaient pas de rubrique spéciale pour les Roumains, ceux-ci étant enregistrés à la rubrique „d’autres pays”. C’est pourquoi, les chiffres véhiculés à l’époque sont différents.

Un rapport présenté au roi Ferdinand en juillet 1920, affirmait qu’il serait question d’environ 140 000 de gens,  „auxquels on pourrait ajouter encore 50 000 Juifs de Roumanie”. Serban Drutzu affirmait, se basant sur le recensement  fédéral de 1921, que le nombre de Roumains des Etats-Unis pendant la guerre était d’environ 180 000. Dix ans plus tard, Nicolae Iorga, qui avait visité les communautés roumaines d’Amérique en 1930, appréciait la population d’origine roumaine à environ 120 000.

Par conséquent, il s’agit d’une communauté roumaine assez nombreuse, concentrée particulièrement dans la zone des grands centres industriels de l’Ohio, de l’Indiana,  de la Pennsylvanie, de New York etc. Partout où il y avait des communautés roumaines parurent des organisations et des sociétés au caractère culturel, on créa des parroisses, imprima des journaux et revues, on  déroula des actions au spécifique roumain. Parmi les démarches visant à attirer l’appui des Etats-Unis on remarque l’impression de journaux où, à côté des problèmes qui tourmentaient les communautés locales, il y avait aussi des articles sur la situation des Roumains des provinces et des arguments en faveur de leur désir de s’unir à la Roumanie.

Parmi ces journaux, on purrait noter ”America”(Cleveland), „Deşteptarea” et „Românul american”(Detroit), „Renaşterea Romaniei”(Cincinatti), „Transilvania” (Youngstown), „Românul”(Chicago) et d’autres encore.

Malgré  les menus malentendus qui tourmentèrent les communautés roumaines des Etats-Unis, les grands problèmes de la nation bénéficièrent d’un consensus complet, aspect saisi et apprécié par les autorités de Bucarest. Les efforts des Roumains se  heurtèrent à une série d’obstacles: les journaux roumains étaient redigés, sauf quelques exceptions, en roumain et leur impact sur le public américain était presque inexistent; le manque d’intérêt de l’opinion publique américaine face au problème roumain; l’intense propagande déroulée par les communautés hongroises ayant pour but de convaincre les autorités américaines de ne pas accepter la séparation de la Transylvanie et de la Hongrie; l’indifférence des autorités de Bucarest face à la propagande étragngère; l’absence d’un représentant officiel du gouvernement de Bucarest auprès des autorités de Washington etc. Pas à pas, mais à coup sûr, les obstacles furent franchis.

Au début de la guerre, la Roumanie était presque inconnue aux Etats-Unis. Voici quelques informations tirées de la presse américaine et de quelques travaux de spécialité. La Roumanie était „un coin de pays quelque part en Europe ou en Asie Mineure”, une sorte de variante de l’Armenie, avec qui elle était souvent confondue. Dans  „Webster`s New Ilustrated Dictionary of the English Languace”,   „roumain” équivaut le terme de „tzigane”, „leur langue est la langue tzigane”. Les grands journaux américains „New York Times”, ”New York Tribune”, „Washington Post”, „Philadelphia Ledge”  étaient soit ennemis (grâce à la sympathie dont jouissait l’ Autriche-Hongrie aux Etats-Unis), soit on y remarquait seulement que les Roumains „ sont entrés en guerre et qu’après quatre mois de guerre notre armée a été vaincue”. Grâce aux efforts des communautés roumains d’Amérique et avec l’appui de la Mission Patriotique conduite par Vasile Stoica, l’attitude des Etats-Unis allait subir des modifications significatives. Des journalistes et des politiciens américains deviennent de plus en plus intéressés par les réalités roumaines; même le président Wilson fait connaître l’appui des Etats-Unis. Le 6 novembre les autorités américanes transmettent au gouvernement de la Roumanie, qui se trouvait en refuge à Iassi, la déclaration suivante:”Le gouvernement des Etats-Unis sympathise profondément avec l’esprit d’union nationale et les aspirations des Roumains de partout et ne négligera pas d’employer au temps opportun son influence pour que les justes droits politiques et territoriaux du peuple roumain soient obtenus et assurés en dépit de toute invasions étrangère”.

L’appui des Roumains  s’est aussi montré sous d’autres aspects. Ainsi, leur attachement à la cause roumaine se manifesta-t-elle par la participation directe sur le champ de bataille lors des opérations militaires sur le front d’Ouest, dans le cadre de l’armée américaine. Après de longues démarches, soutenues également par les membres de la Légation de la Roumanie à Washington, les Roumains américains s’enrôlèrent  comme volontaires dans l’armée américaine (la constitution d’une légion roumaine aux signes distincitfs et direction propre ne fut pas acceptée par les autorités américaines). Le jour de l’Armistice avec les Puissances Centrales (le 11 novembre 1918), le nombre des volontaires qui luttaient dans l’armée américaine montait de 3000 à 3500 d’hommes, chiffre qui peut être vérifié n’importe quand dans les registres de l’armée américaine.

Conscients du fait que leurs actions ne resteraient pas sans écho parmi les Américains, les Roumains des Etats-Unis  offrirent de l’aide financière à l’armée roumaine, par l’intermédiaire de la Croix Rouge Roumaine des Etats-Unis. Ces actions commencèrent dès l’entrée de la Roumanie dans la guerre et  continuèrent même après la fin de la guerre. La somme accumulée seulement des sociétés roumaines des Etats-Unis monte à 75 000-100 000 de dollars et probablement il y eut une autre somme à une valeur égale provenant des personnes particulières.

De telles actions se déroulèrent aussi dans d’autres pays alliés ou neutres. A côté des actions militaires, des efforts du gouvernement de Bucarest, des actions des Roumains des provinces, ces démarches ont nettoyé le chemin vers la Grande Union et ont facilité sa reconnaissance internationale.  La grande contribution de l’émigration roumaine a consisté dans la réalisation de l’union des Roumains de partout, „ même avant quelques heures qu’elle devienne une réalite politico-étatiste”.

En conclusion, à part l’aide financière et militaire, les Roumains des Etats-Unis ont aussi réussi à obtenir la promission du président W.Wilson que l’objectif principal de l’entrée de la Roumanie dans la guerre, l’union de la Transylvanie à la Roumanie, jouirait de l’appui des Etats-Unis à la Table des Traités de paix qui allaient établir la nouvelle carte de l’Europe à la fin de la Grande Guerre.

Bibliographie:

Drutzu Șerban, Românii din America, f. Ed., Chicago, 1930

Iorga Nicolae, America și românii din America, București, 1933

Pârvu Ilie, Voluntari români din America, Sibiu,1937

Stoica Vasile, În America pentru cauza românească, Bucuresti, 1936

Auteur: Prof. Bivolaru Mioara, Collège National „C.D.Loga”

Traduit du roumain par Ery Pervulescu, XII-e C.D.Loga