Pădurea spânzuraților

Autor

Liviu Rebreanu, scriitor de teatru, romane și nuvele, a jucat un important rol în dezvoltarea literaturii române. I-a avut ca sursă de inspirație în multe dintre operele sale pe Ion Creangă și Anton Cehov.

Alte opere

Câteva dintre cele mai importante opere ale scriitorului sunt Ion (1920), Ciuleandra (1926), Adam și Eva (1925), Răscoala (1932), Gorila (1938).

Date biografice

Renumitul prozator începe școala primară în anul 1891, școala gimnazială o continuă la Năsăud, însă numai pentru doi ani, după care se transferă la școala de băieți din Bistrița, astăzi cunoscută sub numele de Colegiul Național Liviu Rebreanu. Urmează timp de trei ani Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, iar mai apoi, în perioada 1903-1906, academia militară Ludoviceum din Budapesta.

Prima scriere a sa, din anul 1898, este un vodevil inspirat de o actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească. După intrarea în armata austro-ungară, încep cu adevăr preocupările literare ale scriitorului. Primele texte sunt scrise în limba maghiară.

Aprecieri critice

Arta i-a fost apreciată de importanți critici literari, precum George Călinescu, ce spunea: Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei. Mihail Sebastian, care considera că Liviu Rebreanu avea darul de a crea viața, Todor Vianu era de acord că ne aflăm în fața unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta viața în complexitatea ei socială și psihologică, prin personaje surprinse în umila și precara lor realitate socială, Nicolae Manolescu: Rebreanu este neîndoielnic un artist obiectiv. […] Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator (atât și nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur, dar lipsit de voce proprie. Pasiunea sa fața de ceea ce a creat ne este cel mai bine prezentată de însuși Liviu Rebreanu: Pentru mine arta– scrie Rebreanu-zic artă şi mă gândesc la literatură – înseamnă creaţie de oameni şi viaţă. Astfel, arta, întocmai ca şi creaţia divină ,devine cea mai minunată taină. Creând oameni vii, cu viaţă proprie ,scriitorul se apropie de misterul eternităţii. Nu frumosul ,o născocire omenească , interesează în artă ,ci pulsaţia vieţii. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată , ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume.

Încadrare în gen și specie literare

Opera Pădurea Spânzuraților este un text narativ în proză, de mare întindere, cuprinzând 4 cărți a câte 18, respectiv 8 capitole. Are un conflict bine marcat și personaje complexe. Tipul de roman abordat este cel psihologic.

Romanul abordează două planuri diferite, ce evoluează paralel: cel al tragediei războiului și cel al dramei psihologice a personajului. Astfel, opera poate fi încadrată ca fiind atât roman de război , cât și roman psihologic. Personajul principal, Apostol Bologa, trece printr-o criză psihologică, ce declanșează drama romanului. Plecat pe front din dorința de a deveni precum tatăl său, pe care îl considera un erou, se declanșează o criză sufletească între iubirea față de patrie și datoria față de armată. Bologa este tipul eroului problematic, ce va fi prins dezertând și va muri cu ochii înstelați de lumina răsăritului. Prin intermediul războiului, al relației de prietenie cu Klapka, al celor două căsătorii, dar și al prietenilor pe care i-a pierdut din cauza schimbărilor de comportament pe care le-a avut, Bologa a reușit să se trezească la realitate și să își formeze propriul caracter.

Titlul

Prin titlu, autorul atrage atenția cititorului, încă de la început, spre conținutul textului, ce este, într-adevăr, în relație cu titlul, aducând o notă de mister ce intrigă cititorul. Această pădure este un element circular al operei, cu care autorul începe și încheie textul. Pădurea este descrisă și denumită în text de către Klapka în confesiunea față de Bologa, legată de încercarea locotenentului ceh de a dezerta (în fiecare copac atârnat oameni, agățați de crengi, cu capetele goale și cu tăblițe de gât, pe care scria “trădător de patrie” în trei limbi).

Teme

Principala temă abordată de roman este istorică, urmată de conflictul între datorie și conștiință națională. Temele secundare sunt condiția tragică a intelectualului ardelean și iubirea față de patrie.

Motive literare

Motivele literare prezente în text sunt: motivul destinului, al spânzurătorii, al șoselei, al câmpiei, al ștreangului, al morții și al coșciugului.

Surse de inspirație

Liviu Rebreanu s-a inspirat pentru acest roman din moartea fratelui său, care a fost condamnat pentru dezertare când a fost trimis să lupte pe frontul românesc. O altă sursă de inspirație pentru scriitor a fost o fotografie arătată de prietenul său. Fotografia ilustra o pădure plină de cehi spânzurați, ce făcuseră parte din Armata Austro-Ungară și care au refuzat să lupte pe frontul Boemia, fiind considerați trădători de patrie.

Tehnici narative

Structură circulară

Textul are caracter sferic, începând și sfârșindu-se cu spânzurarea unor personaje ce împărtășesc același destin.

Tehnica contrapunctului

Este prezentă în text prin împărțirea aceluiași destin de către personaje diferite: iubirea față de patrie a lui Bologa și Svoboda, iubire ce îi va duce la același tragic final; tema religiei, văzută diferit de către părinții lui Apostol, de personajul lui Apostol, din începutul și finalul operei.

Tehnica anticipării

Autorul se folosește de tehnica tolstoiană și introduce elemente ce au rolul de a anticipa sfârșitul operei.

Șoseaua, însemnată cu o dungă dreaptă pe câmpul mohorât, venea din apus, trecea prin sat și se duce tocmai pe front… Șoseaua ce este prezentată în începutul operei reprezintă viața ce ia sfârșit odată ce s-a ajuns pe frontul de luptă.

Din rana pământului groparii zvârleau luat galben, lipicios…Pământul este “rănit” din cauza tuturor cadavrelor pe care acesta le primește, iar lutul galben, lipicios reprezintă o situație din care nu se poate ieși. Cu alte cuvinte, secvența face referire la momentul vieții pe care nu îl putem evita, la moarte si o anticipează totodată.

Narator

Perspectiva narativă este heterodiegetică, acțiunea fiind narată la persoana a treia (îl iubea, să ajungă) de către un narator extradiegetic, care adoptă punctul de vedere al lui Bologa și nu știe mai multe decât acesta, ce nu se implică, ci privește lucrurile din afară. Așadar, și focalizarea este internă, fapt demonstrat de relatarea frământărilor interioare ale personajelor, precum cel al lui Klapka despre încercarea lui de a dezerta, cele ale doamnei Bologa, de dezamăgire și de îngrijorare despre fiul său său, precum momentul în care Apostol Bologa privește în urmă la faptele sale, le conștientizează și se trezește la realitate.

Registre stilistice

Textul abordează registrul stilistic colocvial, dând dovadă de o mare încărcătură emoțională prin exclamări precum O, dragul mamei!, Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, Adio!…, însă și prin numeroasele puncte de suspensie prezente în text, ce exprimă emoții puternice: o…o…o crimă…, veșnic, veșnic!… De asemenea, mai sunt prezente mijloace nonverbale: se cutremură, oftă și paraverbale, precum intonația: murmură, șopti.

Acțiune

Acțiunea operei are caracter sferic. Astfel, romanul începe cu o scenă în care un locotenent român, Svoboda, ce era acuzat de trădare, era condamnat la spânzurarea. Din cauza neatenției plutonierului, călăul lipsea. Presat de timpul limitat dedicat spânzurării, pretorul desemnase pe unul dintre locotenenții prezenți spre a fi călău. Noului călău, locotenent Bologa, îi înghețase inima la auzirea veștii. Ceea ce l-a impresionat și a complicat totodată lucrurile pentru Apostol Bologa fu privirea condamnatului, în care se regăsea o strălucire mândră și încrezătoare, care fusese transformată în ură în urma actului de ucidere.

Acțiunea propriu zisă începe după ieșirea lui Iosif Bologa din închisoare, întâmpinat fiind de soția și copilul său. Acesta intrase în închisoare din cauza lumii politice pe care o alesese în detrimentul carierei de avocat. În timp ce acesta era la închisoare, soția sa născuse un băiat căruia îi puseseră numele Apostol Bologa. Acesta crescuse fără a cunoaște iubirea paternă, din cauza tatălui rigid, ce îi interzicea până și soției sale gesturile de afecțiune față de fiul lor. Apostol a crescut însă cu iubirea față Dumnezeu însămânțată în inima sa de către mamă. Mare dezamăgire a simțit aceasta după moartea soțului, când Apostol s-a depărtat de Dumnezeu. Cu cât creșterea, cu atât admira mai mult înțelepciunea tatălui său, silindu-se din răsputeri barem să-l egaleze, spunea Maria Bologa, mama lui Apostol

Chiar dacă înaintează în vârstă, Apostol continuă să ia decizii negândite suficient Astfel, urmează Facultatea de Filosofie, iar mai apoi se căsătorește cu Marta, tânăra fiică a unui vecin. Din cauza atracției Martei pentru locotenenții austro-ungari, Apostol se înrolează în armată de partea dușmanilor României din Primul Război Mondial.

La scurt timp după ce i se atribuie funcția de locotenent și este premiat cu trei medalii, efectuează spânzurarea lui Svoboda, scenă ce este evidențiată, fiind așezată pe filele de început ale romanului.

În urma acestui eveniment ce a lăsat să iasă la iveală latura umană a lui Apostol, căpitanul ceh, Klapka, se apropie și chiar se împrietenește cu el.

Marea răsturnare de situație are loc când Apostol este înștiințat că avea să lupte pe teritoriul patriei sale, România, împotriva fraților. Din acel moment, Apostol încearcă să inventeze tot felul de planuri prin care să fie lăsat pe frontul galițian sau să fie trimis pe cel italian, iar, în cazul în care aceste opțiuni nu puteai fi îndeplinite, ultima scăpare a locotenentului iubitor de patrie era fuga.

Planul său de a crește în ochii generalului prin distrugerea unui reflector rusesc, ca mai apoi să fie văzut ca un erou și să îi fie îndeplinită dorința de a nu ajunge pe frontul românesc, nu dă roade. Generalul este pe cale să îi îndeplinească dorința, însă, la aflarea motivului, îl alungă. Bologa recurge la fugă, însă este rănit de atacul rușilor ce era o consecință a distrugerii reflectorului. Bologa ajunge într-un final pe frontul României, unde o întâlnește pe Ilona, fata gazdei la care stă și față de care se simte atras. Concepe un plan pentru a scăpa, plan ce îi va reuși doar pe jumătate, reușind să obțină o lună de concediu, pe care îl petrece în casa părintească.

Ajuns acolo, se desparte de Marta, pe care o acuză de adulter. Din nefericire, concediul îi este scrutat din cauza acuzațiilor aduse de Alexandru Pălăgieșu. Apostol Bologa se întoarce însă pe front cu inima împăcată și, datorită circumstanțelor ce cereau invocarea zilnică a lui Dumnezeu pentru ajutor, Bologa își întoarce din nou fața spre Dumnezeu.

Odată întors, se logodește cu Ilona, ce se aseamănă Martei din punct de vedere al gândirii și al vârstei, dar pe care Apostol o consideră aleasa inimii sale.

Marele conflict din interiorul său rămâne însă cel între datorie și conștiința națională. Așadar, Bologa se decide să fugă în urma încredințării judecării unor țărani acuzați pe nedrept. La plecare, Bologa îi promite logodnicei sale că se va întoarce după ea, o îmbrățișează, o sărută și pleacă făcându-și cruce și rugându-se la Dumnezeu. (Crucea însă îi aprinse în suflet lumina încrederii). Cu teamă, dar fără să își piardă credința, pășea mai departe pe drumul întunecat. Încet, frica s-a transformat în fericire (uitându-și oboseala, umplându-se de o bucurie bună). Pe drum, se gândise mai întâi la poziția lui Klapka, căruia voia să îi facă o vizită, dar renunță din cauza întunericului și a dorinței înflăcărate de a ajunge mai departe (Dar niciodată nu-i apăru în creieri întrebarea “unde?”, ca și cum nu l-ar fi interesat deloc sau ar fi știut prea bine unde trebuie să ajungă). Mai apoi, prin minte îi trecuse amintirea lui Varga despre care gândea amuzat că “mă așteaptă mereu”. Începe să se panicheze când este aproape de a fi descoperit de o patrulă care trecea prin apropiere, însă se simte ușurat și aduce cuvinte de laudă lui Dumnezeu când aceștia pleacă. Își continuăm drumul, însă ceva este diferit de data aceasta: obosește, îl dor picioarele și transpiră mult (i se scurgeau pe frunte șiroaie). Natura pare a-i transmite aceleași mesaje precum corpul său trezit la realitate (crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să îl oprească). Într-un moment de neatenție, Bologa ajunge pe cărarea pe care umblă patrulele care cercetează valea dintre liniile vrăjmașe. Pentru un moment se gândește să se retragă în pădure, însă continuă drumul și dă piept în piept cu Varga, care îl demască fără a sta pe gânduri. Acesta din urmă îl acuză pe Bologa de trădare, având ca dovadă harta cu pozițiile trupelor ce se afla la Bologa. Bologa este judecat și refuză să se apere, dorindu-și doar să moară cât mai curând pentru a-și găsi pacea pe Lumea Cealaltă. Sfârșitul îi este asemenea cu cel al lui Svoboda.

Caracterizare de persona

Apostol Bologa este personajul principal, referențial, ce trimite la mitul eroului național, victimă a despotismului utopic, fiul unui tată memorandist, foarte sever (figura lui, aspră, colțuroasă) și al unei femei religioase (fată cuminte, așezată, fără fumuri și cu mare credință în Dumnezeu).

De mic dezvoltă sentimente de datorie față de patria sa și de Dumnezeu, fiindu-i sădite de către tatăl său ce îl sfătuia: să îți faci datoria și să nu uiți niciodată că ești român și de caracterul religios al mamei.

Odată ajuns la perioada la care se putea declara bărbat, Bologa dă dovadă de un dezechilibru intre vârstă si gândire, luând decizii grăbite (A doua zi reveni și iar șezu o jumătate de oră cu Marta. Apoi o săptămână întreagă[…]Și peste altă săptămâna, spuse radios doamnei Bologa: Mamă, știi că mă logodesc cu fata lui Domșa?) și lăsându-și planurile să decurgă după placul destinului.

Fiind un om orgolios și ambițios (Deși Apostol nu era dansator, în seara aceea a dansat cu furie, ca nu cumva să rămâie mai prejos de “cellalt”), vrea să își arate independența față de părinți îndepărtându-se de contribuția cunoștințelor aduse de ei prin credința în Dumnezeu (Am pierdut pe Dumnezeu) și lăsând deoparte iubirea față de patrie în detrimentul creării unei imagini masculine în fața ființei iubite prin intrarea în armată de partea inamicilor.

Bologa este trezit la realitate de moartea lui Svoboda, moment în care, totodată își afișează latura umană, fiind sensibilizat de privirea condamnatului (flacăra din ochii condamnatului i se prelingea în inimă ca o imputare dureroasă). Astfel, își reia caracterul credincios și devine patriot convins, murind ca un erou (Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească). Tot în mod indirect, Bologa este caracterizat ca fiind un intelectual ce urmează Facultatea de Filosofie din Budapesta (a venit acasă cu o “concepție de viață” pe care toată vara a explicat-o […] Doi ani de zile, în Budapesta, și-a pus la încercare “concepția de viață” în toate împrejurările). Naratorul, fiind extradiegetic, nu se implică în caracterizarea personajului. Singura intervenție o face în caracterizarea ochilor: ochii lui Apostol Bologa, albaștri și adânciți.

Din relațiile cu celelalte personaje, reiese caracterul nestatornic al personajului, schimbându-și într-un mod detașat soțiile și prietenii.

Otto Klapka, comandant ceh, mijlociu de statură și cu puțină barbă, originar din Znaim, este tipul filosofului copleșit de greșelile trecutului (Am crezut că, tăinuind-o, voi scăpa de ea, și acuma mă gâtuie). Acesta se apropie de Bologa văzându-i potențialul uman în urma uciderii lui Svoboda. Klapka îl ajută pe Apostol de nerepetate ori să evite problemele în care Bologa, cu mintea sa, încă fragedă, ar fi intrat (Ascultă-mă pe mine…Mai chibzuiește și o să-mi dai dreptate! Dar fără patimă! Fără pripire!…Calm!…Calm!…) și care îi deschide poarta spre noi orizonturi, împărtășindu-i din înțelepciunea sa. Așadar, între cei doi se creează o strânsă legătură de prietenie, ce este necesară pentru a le susține amândurora starea de spirit, ba chiar și psihicul sănătos în acele condiții ale războiului care este asemănat de către Klapka cu un ucigător de energii. Apostol Bologa este genul omului “pierdut” din cauza deficienței de afecțiune din perioada formatoare a copilăriei, ce este readus cu picioarele pe pământ de un puternic impact emoțional. Acesta își observă evoluția și are un moment de monolog în care se autocaracterizează: până azi am fost un alt om, îmi face impresia când mă uit înapoi că am purtat în mine un străin.

Moduri de expunere

Principalul mod de expunere al operei este narațiunea, urmată de descriere. Cele două ajută la asemănarea de către cititor a momentelor de început și de sfârșit (descrierea atmosferei, a personajului condamnat, a pământului). Descrierea aprofundează lecturarea prin evidențierea unui anumit cadru sau o atmosferă, includerea unor elemente cu valoare simbolică, ce preconizează întâmplările care vor urma. La nivel morfologic, descrierea creează câmpuri lexicale ce conduc spre temele centrale ale operei:

-câmpul lexical al armatei: locotenent, general, căpitan, front;

-câmpul lexical al morții: ștreangul, cimitirul, spânzurătoarea, noaptea Dialogul & monologul

Spre deosebire de descriere, care aprofundează lecturarea, dialogul și monologul aduc cititorul în poveste prin verbele la persoana întâi și a doua (dacă nu vine, înseamnă că nu mă iubește), prin întrebări retorice (Oare de ce nu spune?, Unde mergem, Doamne?) și prin confesiunile destăinuite (Sufletul meu a regăsit pe Dumnezeu!). De asemenea, cele două joacă un important rol în caracterizarea directă a personajelor prin gândurile celorlalte personaje (Dobitoc…dobitoc…dobitoc…). Momentele de monolog ale personajului principal devin mai dese spre finalul operei, fapt ce arată evoluția lui Bologa ca fiind mai rezervat cu gândurile sale, însă și îndepărtarea față de celelalte personaje.

Încheiere

Romanul Pădurea Spânzuraților a fost o sursă de inspirație pentru multe categorii din lumea artei. În anul 1926 l-a inspirat pe Alex Dimetrescu să înceapă un proiect de ecranizare a cărții, însă proiectul a rămas nefinalizat. Pe 16 martie 1965, are loc prima ecranizare a cărții, realizată de Liviu Ciulei. În continuare, scenaristul Titus Popovici realizează un film alb-negru inspirat de Pădurea Spânzuraților. Filmul păstrează liniile de forță ale romanului lui Liviu Rebreanu, dar remodelează materia cărții dintr-un unghi filozofic amplu. În 1971 romanul a fost dramatizat de Valeriu Sârbu într-un spectacol de teatru radiofonic. Nu în ultimul rând, în perioada 1988-1990, compozitoarea Carmen Petra-Basacopol a compus o operă inspirată din Pădurea Spânzuraților și intitulată Apostol Bologa.