Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este unul din cele mai inteligente, mai spirituale, mai pline de umanitate și de mărturii ale epocii dintre romanele apărute în literatura noastră. Artistul conștiincios care este dl. Camil Petrescu s-a aplecat asupra acestor două volume cu toată pasiunea și dovada stă în conturul infailibil al povestirii, al frazei, al imaginii”, a declarat Perpessicius. 

„Dar atunci care este însușirea romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război?” Este aceea de a fi o proză superioară. Un om cu un suflet clocotitor de idei și pasiuni, un om inteligent și neprihănit totodată, plin subtilitate, de pătrundere psihologică, dar și naiv, cu inocențe (și cu talent) de poet, vorbește despre dragostea lui, depsre femeie, așa cum o vede el, despre oameni, despre neșterea pământului din haos etc. și din acest monolog nervos se desprinde încetul cu încetul o viață sufletească, indeterminată, dar reală, un soi de simfonie intelectuală, care te surprinde prin exactitatea cu care elementele disparate se întrețes, care te încântă prin plăcerea ce poate rezulta din claritățile psihice”, relatează George Călinescu.

Romanul „Ultima noapte re dragoste, întâia noapte de război” este interbelic, modern, subiectiv și de experiență. Este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul cunoștinței, memoria afectivă, narațiunea la persoana întâi și luciditatea (auto) analizei.

Prin introspecție și monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Ștefan Gheorghidiu percepe cu luciditate, alterând sau interferând, aspecte ale planului interior (fapte, tipuri umane, relații cu alte personaje).

Titlul romanului “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” semnifică, prin alegerea și folosirea cuvântului “noapte”, nesiguranța, incertitudinea personajului principal, dar și ascunsul și iraționalul. Cele două “nopți” din titlu marchează două etape diferite din viața lui Ștefan Gheorghidiu: iubirea și războiul, evenimente marcate din viața sa. În final, personajul principal va înțelege că drama războiului este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros.

Tema romanului este modernă, condiția omului superior într-o societate limitată, în care nu se regăsește și care nu-l înțelege. Tema fundamentală reiese din cele două experiențe care marchează destinul personajului, iubirea și războiul. Camil Petrescu, a trăit din plin tragismul unui război absurd, fiind înrolat pe front. Experiența a fost transpusă în romanul de succes, publicat în anul 1930: “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Romanul este construit pornind de la o sursă autobiografică: jurnalul de campanie al autorului din timpul Primului Război Mondial.

Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul. Narațiunea la persona întâi, cu focalizare exclusiv internă/viziunea “împreună cu”, presupune existența unui narator implicat. Punctul de vedere unic și subiectiv, al personajului-narator care meditează între cititor și celelalte personaje, face ca cititorul să cunoască despre ele atât cât știe și personajul principal. Însă situarea eului narativ în centrul povestirii conferă autenticitatea, iar faptele și personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.

Registrele stilistice folosite în roman se caracterizează prin claritate, frază scurtă, putere de analiză și limbaj neologoic. Registrul colocvial se caracterizează prin folosirea formulelor de adresare: “Căpitanul Dimiu”, “domnule”, “Căpitanul Floroiu”, “domnule căpitan”.

Acțiunea.

Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al operei. Acesta  este surprins pe front, unde  primește o scrisoare, iar după citirea acesteia trebuie să se întoarcă “negreșit” la Câmpulung. Era foarte neliniștit de la primirea scrisorii și încerca cu orice chip să obțină o permisie pentru două zile. Căpitanul Dimiu era un om cumsecade, însă devenea de neînțeles când era vorba despre acea permisie. Ștefan pândea să îl găsească în toane bune pe comandant, și căuta să își atragă laude pentru modul în care conducea plutonul, chiar reușise, însă totul era în zadar, deoarece comandantul nu voia să audă despre acea premisie. Discuția de la popota ofițerilor îi amintește de modul în care a debutat căsnicia cu Ela.

Începutul relației dintre Ela şi Ştefan stă sub semnul fericirii originare, căci cei doi se completează unul pe celălalt într-un mod unic. În momentul în care Ştefan primeşte o moştenire, el constată că Ela este atrasă de discuțiile despre avere  şi de viața mondenă. Acest fapt scoate la iveală latura ei pragmatică și duce la înstrăinarea celor doi şi pentru firea sensibilă a lui Ştefan este ca o tortură : “viața mi-a devenit în curând o tortură continuă” . El devine foarte gelos, deşi nu recunoaşte: “Nu n-am fost gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii ” . Urmează o perioadă tensionată în viața de cuplu, cu certuri şi împăcări.

Partea a doua a romanului este dedicată descrierii războiului. Sunt prezentate momentele în care armata se pregătește să intre în război; plutonierii majori se împart în zece, aleargă, strigă și înjură pe toți ce le iasă în față. Oamenii așteaptă la rând pentru a primi bocanci, unii încearcă să fie mai veseli, însă alții sunt foarte mohorâți. Ștefan Gheorghidiu este din ce în ce mai neliniștit, deoarece  el va fi cel care va deschide focul de armă, el va fi cel care va începe războiul. Își face bagajul și se gândește dacă o să mai apuce să vadă răsăritul, dacă o sa mai ajungă acasă la soția sa. Are tot felul de gânduri, însă nu are cum sa abandoneze lupta.

Ștefan Gheorghidiu este personajul principal al operei, îndeplinind totodată rolul de narator. Este un bărbat aflat la vârsta maturității, absolvent de  Filozofie, ulterior devine și sublocotenent, este soțul Elei și nepotul lui Tache. Inițial este sărac, dar devine bogat. Gheorghidiu este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, cu luciditate stările interioare: ,, Atenția și luciditatea nu omoară voluptatea reală, ci o sporesc așa cum de altfel atenția sporește și durerea de dinți”.

În caracterizarea indirectă trăsăturile reies din faptele, vorbele, mimica și gesturile personajului. Este curajos deoarece pleacă la război. Îi este loial soției sale, dar, din dorința de răzbunare,  o înșală. Este o persoană sensibilă, este rănit și suferă atunci când soția îi este infidelă. Întregul său sistem de valori este redat prin afirmații precum: ,, Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt “; ,, O femeie îți dă sufletul și pe urmă și-l reia intact “, de aici reiese tendința acestuia de a atinge absolutul.

Alt mijloc de caracterizare este caracterizarea direct, făcută de alte personaje sau autocaracterizarea. Personajul este caracterizat direct de către Ela, soția lui: ,,Ești de o sensibilitate excesivă “; unchiul său îl caracterizează ca fiind lipsit de spirit practic. O doamnă, parteneră de conversație, îi spune: ,,Ah, dumneata ești dintre acei care fac mofturi interminabile și la masă. Dintre cei care întotdeauna descoperă firele de păr în mâncare “, replici care subliniază atât modul în care este văzut de către cei din jur, ca un inadaptat, un om ,, altfel”, cât și trăsături cu care se înfățișează în contact cu societatea: rigiditatea, lipsa de deschidere.

El se autocaracterizează ca fiind ,,un tip imposibil, care complică absolut orice întâmplare “surprinzându-și caracterul analitic și sensibil la critici. El se autocaracterizează și ca fiind un intelectual orgolios, însetat de absolut: ,,Nu m-aș fi putut realiza decât într-o dragoste absolută”, dezmințind toată gelozia. Gheorghidiu este o fire complexă, ce dă dovadă de gelozie, fiind într-o continuă căutare de dovezi.

Sunt prezente toate modurile de expunere. Narațiunea este principalul mod de expunere : “Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală” ; prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct, cât şi mod indirect, prin fapte, gânduri, gesturi: Ştefan reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, iar dialogul susține veridicitatea evenimentelor: “Domnule, nevasta trebuie să fie nevastă si casa, casă!”

Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu reprezintă cele două etape din viața lui Ștefan Gheorghidiu : iubirea și războiul. Aceste evenimente îi marchează profund viața lui Ștefan, în final, înțelegând că drama războiului este mult mai puternică decât dezamăgirea suferită în planul amoros.

Comparând  acest roman și romanul lui Hemingway ,,Adio, arme!”, observăm este că în ambele opere este vorba despre iubire și război. Ambele romane se termină cu dezamăgirea în dragoste și întoarcerea de pe front.

Modernismul scrierii este pus în evidență prin perspectiva narativă subiectivă, unicitatea perspectivei (relația Ștefan-Ela este văzută doar din perspectiva lui Ștefan), utilizarea unor metode specifice prozei psihologice (introspecția psihologică, monologul interior), alternarea planurilor narative: acțiunea nu se desfășoară cronologic (precum în proza tradițională), planul prezentului se intersectează cu planul rememorării, iar protagonistul este tipul intelectualului, care se interoghează asupra unor valori ale realității sale: iubirea, destinul, războiul.

Realizat de: Drăghia Răzvan

                     Todorescu Georgiana

                     Velescu Alexandra